Cezar Preda nu mai face opozitie. O fantana arteziana si un parc de celule eoliene au unit PD-L si PSD

predaÎn cadrul ședintei Consiliului Local Municipal de ieri, baronul Cezar Preda a pus-o de-un blat cu social democrații. PD-L și PSD au făcut front comun în ceea ce privește două proiecte, câte unul favorabil pentru fiecare. Astfel, consilierii PD-L au fost acord cu proiectul ce privește reabilitarea fântânii arteziene din Piața Dacia iar consilierii PSD au votat favorabil proiectul care viza o parcela pe care deputatul Cezar Preda urmează să construiască un parc de celulele solare.

Poate acest fapt ar părea unul normal, numai dacă în ședința precedentă ambele formațiuni politice nu ar fi votat invers, ședință în care ambele proiecte au căzut. Cam așa se face politică la Buzău: consilierii își schimbă votul peste noapte iar interesele personale ale acestora primează în fața intereselor cetățenilor.

Reaminim cititorilor că PD-L a atacat vehement proiectul care vizează reabilitarea fântanii arteziene luni de-a rândul prin apariții în media locală, unde au contestat sumele fabuloase ce vor fi folosite pentru acest proiect.

Se pare că PP-DD a rămas singurul partid de opoziție în Buzău, consilierii acestui partid pastrându-și poziția fermă impotriva jafului din banul public.

Be the first to comment

Leave a Reply