Eduard Dumitrașcu a demisionat din funcția de Ministru Secretar de Stat

eduard7Fostul lider al organizației județene a PP-DD Eduard Dumitrașcu și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. El a declarat, pentru OPINIA, că nu exclude ca, în scurt timp, să demisioneze și din Partidul Poporului-Dan Diaconescu, fără a se înscrie, însă, într-o altă formațiune politică.

Eduard Dumitrașcu, unul dintre apropiații lui Dan Diaconescu – dovadă fiind că unul dintre cele două posturi pe care PP-DD le-a obținut în guvernul Ponta i-a aparținut, celălalt revenindu-i președintelui partidului, Simona Man – a devenit președinte al organizației județene buzoiene la începutul anului 2012. În câteva luni, el a a izbutit să organizeze PP-DD la Buzău, încât, la alegerile din 10 iunie 2012, formațiunea sa politică a obținut patru posturi de consilier județean, patru de consilier municipal la Buzău și unul la Râmnicu Sărat. A fost numit în Consiliul de Administrație al TVR, de unde a demisionat după ce au apărut suspiciuni de incompatibilitate între aceasta și funcția de consilier județean. El i-a predat șefia PP-DD Buzău consilierului municipal Silviu Roșioru și a demisonat din Consiliul Județean Buzău după numirea sa ca secretar de stat.

sursa: opiniabuzau.ro

Be the first to comment

Leave a Reply