Elena Udrea află dacă procurorii DNA dispun arestarea

udreaUdrea a fost citata marti dimineata la DNA, dupa ce Camera Deputatilor a aprobat, luni noaptea, cererile de arestarea preventiva si de urmarire penala a deputatului in dosarele “Gala Bute” si “Microsoft”, in care este acuzata de fapte de coruptie. La ora 11.00, Udrea s-a prezentat la Sectia 2 de Politie Bucuresti, pentru controlul judiciar. Era obligația ei ca în fiecare zi de marți, până în ora 11:00 să ajungă aici, conform condițiilor controlului judiciar, iar la iesire le-a spus jurnalistilor: “Ne vedem la ora 12.00 la DNA”.

În primă instanță, DNA ar putea dispune reținerea deputatului pentru 24 de ore, urmând ca apoi o eventuală cerere de arestare preventivă să fie trimisă instanței supreme.

DNA nu a precizat în ce dosar a citat-o, marți, pe Elena Udrea – Microsoft sau Gala Bute.

Be the first to comment

Leave a Reply