Gigioaca, condamnat la un de inchisoare cu executare

autoDeputatul șpăgar Gheorghe Coman a fost condamnat la un an de închisoare cu executare de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un dosar în care acesta este acuzat de folosirea influenței de către un om politic pentru a obține bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deși deputatul și-a recunoscut în sala de judecată vinovăția chiar de la primul termen al procesului, judecătorii l-au condamnat la un an de închisoare cu executare și au decis ca el să rămână în arest preventiv.

Magistrații au mai dispus în cazul lui Gheorghe Coman confiscarea sumei de 3.140 lei și plata a 6.050 lei cheltuieli judiciare către stat.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

“Am greșit. Recunosc. Asta e situația. Vreau să fiu liber, pentru că am acasă copii mici”, le-a spus joi Gheorghe Coman judecătorilor.

Procurorul de ședință le-a solicitat magistraților condamnarea deputatului la trei ani de închisoare cu executare și confiscarea a 3.000 de lei și a unei sticle de whisky, primită ca mită de Gheorghe Coman.

Avocatul deputatului a cerut instanței să ia în considerare că acesta și-a recunoscut vina și să-l condamne la închisoare cu suspendare.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești au dispus pe 16 ianuarie trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a deputatului Gheorghe Coman, fost președinte al PC Buzău.

Coman a fost deferit justiției pentru folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în perioada noiembrie — decembrie 2013, folosindu-se de influența conferită de funcția de conducere deținută în cadrul formațiunii politice, inculpatul Coman i-a solicitat unui denunțător — în schimbul menținerii acestuia în funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău (care la nivel politic “ar reveni” PC), diverse servicii, precum și remiterea unor foloase materiale necuvenite.

“Concret, inculpatul Coman i-a pretins denunțătorului ca, în schimbul menținerii acestuia în funcția de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca șef al Serviciului Economic și Administrativ în cadrul instituției pe președintele executiv al organizației județene Buzău a partidului din care face parte inculpatul. De asemenea, a pretins ca denunțătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajați ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Nehoiu, județul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată — administrată de un consilier al aceluiași partid”, arăta DNA într-un comunicat.

Referitor la remiterea unor foloase materiale necuvenite, sursa citată menționa că acestea constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formațiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de Gheorghe Coman. În acest context, între 12 — 18 decembrie 2013, inculpatul a primit de la denunțător o sticlă de whisky și suma de 3.140 lei.

În 27 decembrie 2013, Camera Deputaților a încuviințat arestarea preventivă a deputatului Coman și la aceeași dată Serviciul Teritorial Ploiești a propus Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția Penală luarea acestei măsuri.

În 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul de cinci judecători a dispus arestarea preventivă a parlamentarului pentru 30 zile.

Be the first to comment

Leave a Reply