Gigioaca, saltat de mascati

gigioacaProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au început urmărirea penală față de COMAN GHEORGHE, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Buzău a unui partid, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influența conferită de funcția de conducere deținută în cadrul partidului din care face parte, învinuitul Coman Gheorghe a solicitat unui denunțător, persoană cu funcție de conducere în Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în schimbul menținerii acestuia în funcția publică respectivă (care la nivel politic „revenea” partidului respectiv), diverse servicii, precum și remiterea unor foloase materiale necuvenite. Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formațiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.
În perioada 9 – 16 decembrie 2013, în același context, învinuitul Coman Gheorghe i-a solicitat denunțătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinței având ca scop alegerea conducerii județene a respectivei formațiuni politice (eveniment la care a și fost reînvestit în funcția de președinte), respectiv suma de 3.140 lei.
Această sumă a fost primită de învinuitul Coman Gheorghe la data de 18 decembrie 2013, în scopul mai sus menționat, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupție. La intervenția procurorilor, învinuitul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracțiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

sursa: Comunicat DNA

Be the first to comment

Leave a Reply