Partidul traseiștilor vrea funcții

gheorghe-vlaseConducătorul Partidului Liberal Reformator (PLR) din Buzău îi cere câteva funcții lui Boșcodeală în deconcentrate. Gheorghe Vlase a mai încercat să poarte negocieri cu liderii social democrați, dar nu a obținut niciodată nimic. PSD controlează toate deconcentratele din judeţ, chiar dacă nu absolut toţi şefii au carnet de partid social-democrat.

Vlase susține că a primit delegare de la București să poarte aceste negocieri cu PSD pentru alocarea către PLR a unor instituţii deconcentrate în proporţie de 10 % din totalul acestora. PLR, cunoscut mai degrabă ca partidul lui Tăriceanu, este o formațiune politică care nu a primit avizul Tribunalului București, alcătuită în exclusivitate din traseiști politici care au migrat de la alte partide, în momentul în care toată lumea îl dădea drept căștigător al alegerilor prezidențiale pe Victor Ponta. Din moment ce socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și Victor Ponta nu a câștigat alegerile, este greu de crezut că PSD-ul va vrea să mai recompenseze pe cineva cu ceva.

Be the first to comment

Leave a Reply