Problema OTV a ajuns în atenţia Parlamentului European

image001Europarlamentarul italian Potito Salatto trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte cenzura şi nerespectarea libertăţii  de exprimare în România .

           Mai exact, în interpelarea sa din cadrul Parlamentului European,europarlamentarul denunţă comportamentul arbitrar şi ostil din partea  autorităţilor româneşti, care încearcă să împiedice difuzarea programelor canalului OTV în România, prin satelit, deşi Otv Srl, deţinătoarea acestei licenţe,  este în posesia tuturor atributelor impuse prin  normele naţionale, dar şi celor ale UE pentru a putea transmite prin satelit şi pe teritoriul României.”

Potito Salatto menţionează de asemenea că Guvernul României a trimis direct societăţilor de gestionare a sateliţilor comunicări dăunătoare drepturilor şi competenţelor ce derivă din autorizaţiile legitime italiene ale Otv Srl, încercând astfel să împiedice transmisiunea şi difuzarea canalului OTV în România şi totodată CNA, Consiliul Naţional al Audiovizualului, a încercat să împiedice difuzarea, prin intermediul unor rezoluţii false şi non opozabile unei societăţi străine, acestea fiind bazate pe problematici referitoare la subiecţi juridici şi politici români, a programelor canalului OTV în România prin satelit.”

În finalul interpelării sale, europarlamentarul italian clasifică comportamentul afişat până în acest moment de către Autorităţile din România faţă de Otv srl, un subiect juridic de drept italian, cu sediul la Roma, Via Germanico, nr. 107, autorizat să difuzeze prin satelit canalul OTV, înbazaAutorizaţiei pentru difuzarea prin Satelit a programului de televiziune OTV –Decizia nr.530/13/CONS  din 30.09.2013 emisă de AutoritateapentruGaranţiiînComunicaţii ( AGCOM) – Italia, ca fiind „unul ilegitim, fals, arbitrar şi dăunător, atât drepturilor Otv Srl, cât şi normativelor UE în ceea ce priveşte libertatea de expresie şi de informare. Drept urmare, acest comportament reprezintă o tentativă ilegitimă de limitare a drepturilor fundamentale şi fondatorii ale UE şi o tentativă de cenzură indirectă cu privire la un subiect juridic italian care acţionează în deplină conformitate cu normativele Uniunii Europene. „

 

Spre autentificare vă ataşăm interpelarea în original a europarlamentarului  italian, Potito Salatto.

quest_it – click pentru a deschide

Be the first to comment

Leave a Reply