Scandalul ASF: Cum se luptau taberele din PNL pentru controlul asupra ASF. STENOGRAME – Bigiu, Doina Tudor si Daniel Tudor –

tudor_csa_ziuaveche_ro_02077600După ce opozanții liberali ai lui Crin Antonescu au făcut obiectul dezvăluirilor și urmăririi penale în ceea ce Traian Băsescu numea “cloaca ASF”, a venit și rândul susținătorilor și apropiaților săi. Care au fost şi ei interceptaţi de către DNA atunci când trăgeau sforile și interveneau pentru omorârea din fașă a unui act normativ pentru care Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu au intrat în vizorul DNA.

Dan Radu Ruşanu este acuzat de către procurorii anticorupţie că a promovat, alături de Daniel Chiţoiu, o ordonanţă de urgenţă prin care doreau să schimbe criteriile de numire a membrilor Consiliului ASF astfel încât să-l elimine pe vicepreşedintele ASF, Daniel Tudor, din acest organism.

În stenogramele de mai jos apar Doina Tudor, senator USL de Buzău şi soţia lui Daniel Tudor, deputatul Dan Motreanu şi preşedintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu, ambii vicepreşedinţi PNL.

TUDOR DOINA: Dani (n.r. Dan Motreanu) mi-a zis că ştie ceva , dar că nu poa’ să vorbească că era în şedinţa aia de regionalizare cu Dragnea şi că n-avea loc să se întoarcă de nici un fel şi că el ştie ceva şi că nu … nu e tocmai în regulă. Nu ştiu ce. Deci sunt în..undeva plutesc. Un căcat. Ai înţeles?
TUDOR GEORGE DANIEL: Îhî, îhî, îhî.
TUDOR DOINA: Îmi fac nervi.
TUDOR GEORGE DANIEL: Păi dă-i un mesaj lui..ăsta.
TUDOR DOINA: I-am dat lu’ Edi (n.r Eduard Hellvig).
TUDOR GEORGE DANIEL: Nu. Lu’ Edi (n.r. Eduard Hellvig) i-am dat eu şi-a zis că se interesează, da’ dă-i lu’…Motreanu (n.r. Dan Motreanu): mă, zi-mi o vorbă, zi-mi motivu’.
TUDOR DOINA: Ok

Ulterior, Doina Tudor a intervenit chiar la Crin Antonescu, însă acesta nu a putut să o ajute din cauza tensionării relaţiilor cu primul-ministru Victor Ponta.

TUDOR DOINA: Toată lumea este oripilată.Oripilată!
TUDOR GEORGE DANIEL : Păi da, da’ Crin?
TUDOR DOINA: Crin nu ştia nimic. M-am dus la Crin că de aia te tot sunam. Am fost eu la Crin, am zis: să-mi bag picioarele, mă duc şi întreb direct pe el.
TUDOR GEORGE DANIEL : Îhî.
TUDOR DOINA: Zic: “Ştiu că nu vreţi neapărat să mă vedeţi pe mine.” Zice: “Ba da. Da’ se poate?” A venit, m-a pupat. Zic: “Ştiţi ceva de amânare?” Zice: “Nu ştiu despre ce amânare, ce, cum.” Zic: “ASF-u’. Deci eram la fază de senat, mâine aveam comisiile reunite şi brusc s-a amânat totul şi se dă ordonanţă de urgenţă.” Zice: “Cum adică?” Păi zic: Nu ştiţi?” Nu.” “Domnu’ Ponta dă ordonanţă de urgenţă.” Futu-i mama mă-si că cu ăsta nu mai poţi să vorbeşti nimic că ăsta face numai cum îl taie capu’, că aia, că aia.” Era…
TUDOR GEORGE DANIEL : Da’ nu face nimic.
TUDOR DOINA: Nu, Da’…
TUDOR GEORGE DANIEL : Păi şi nu i-ai zis: nu puteţi să vorbiţi cu el că nu-i normal aşa ceva.
TUDOR DOINA: Ba da, ba da.
TUDOR GEORGE DANIEL : Şi?
TUDOR DOINA: Şi-a zis: “Nu poţi să vorbeşti cu el.” Zice: “Nu se poate vorbi cu el. Eu nu mai am ce să vorbesc cu el.” Zice: “Nu se poate vorbi. Face numai ce vrea, cum vrea.”

În aceste condiţii, chiar Daniel Tudor a vorbit cu secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, fostul secretar general al Senatului, Ovidiu Marian, cu deputatul Dan Motreanu şi cu preşedintele CJ Buzău, Marian Cristinel Bîgiu.

TUDOR GEORGE DANIEL : Poate vorbeşti cu Crin totuşi: bă, uite, nu e normal ce se-ntâmplă. Asta e o lucrare care uite cum s-a făcut.
EDUARD HELLVIG: Da’ pot să vorbesc, da’ ţi-am spus că nu ştiu dacă poa’ să facă şi el ceva pentru că….
TUDOR GEORGE DANIEL : Păi dacă-i dă telefon la ăla..
EDUARD HELLVIG: Sunt trei argumente
TUDOR GEORGE DANIEL : …şi-i spune: bă, am şi eu o rugăminte. Ăla respectă exact cum….s-a făcut, nu-ţi face ambiţii să-l scoţi tu pe Tudor că nu e-n regulă.

TUDOR GEORGE DANIEL: Alo?
MARIAN OVIDIU: Vor să facă amendamente, da’ am înţeles că la nivel înalt s-a hotărât asta.
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, Probabil că au hotărât cei doi. Da.
MARIAN OVIDIU: Nu ştiu nominal şi nici nu pot să-ţi spun acuma nominal…
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da.
MARIAN OVIDIU: ….dar s-a hotărât la nivel înalt că vor să vină cu amendamente şi s-amâne o săptămână.
TUDOR GEORGE DANIEL: Am înţeles.
MARIAN OVIDIU: Asta mi-a zis …
TUDOR GEORGE DANIEL: OK.
MARIAN OVIDIU:….copreşedintele comisiei.
TUDOR GEORGE DANIEL: Am înţeles.OK
MARIAN OVIDIU: Bine?
TUDOR GEORGE DANIEL: Bine, mersi mult!Te pup. Mersi!

MOTREANU DAN: Alo?
TUDOR GEORGE DANIEL: Hei!
MOTREANU DAN: Noutăţi?
TUDOR GEORGE DANIEL: Mă…da. Diverse. Nu treci pân’ la noi?
MOTREANU DAN: Ă, mai sunteţi?
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da. Io am plecat puţin în oraş dar
mă-ntorc imediat.
MOTREANU DAN: Bine, hai.
TUDOR GEORGE DANIEL: E George(n.r. George Scutaru) şi cu Bîgiu (n.r. Cristinel Bîgiu) acolo.
MOTREANU DAN: Da? Bine.
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, Da? Bine, hai!

TUDOR GEORGE DANIEL: Deci mâine trebuia să intrăm la comisii cu…ce a
fost la Camera Deputaţilor…s-a amânat şi am înţeles că…am înţeles e scandal că nu mai vor să trecem la Senat vrea să dea Ponta o ordonanţă de urgenţă.
BÎGIU CRISTINEL: Şi te afectează cu ceva?
TUDOR GEORGE DANIEL: Păi nu ştiu ce dă în ea. Eu ştiu? În principiu n-ar trebui să mă afecteze .
BÎGIU CRISTINEL: Păi ştii că vorbiserăm asta atunci.
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da, da, da. În principiu n-ar trebui să mă afecteze da’ eu ştiu…
BÎGIU CRISTINEL: Înseamnă că vrea să bage asta cu incompatibilităţile, atât, adică aste e chestie care o…
TUDOR GEORGE DANIEL: Probabil că asta cu incompatibilităţile..eu am….
BÎGIU CRISTINEL: Păi ăştia-s tâmpiţi că asta nu te costă pe tine că tu ţi-ai rezolvat într-un fel problema , o să-i coste juma de an pe toţi parlamentarii.
TUDOR GEORGE DANIEL: No, oi vedea măcar ce dracu facem.

sursa: Romania TV

Be the first to comment

Leave a Reply